Fotografii au pornit pe urmele lui Eminescu!

Fotografi din patru judeţe ale ţării s-au aflat în perioada 14-17 iulie 2016 la Ipoteşti, judeţul Botoşani, în Tabăra Foto Ipotești „Căutându-l pe Eminescu”. Aceasta a cuprins ateliere de fotografie şi un itinerariu pe urmele marelui poet naţional. Proiectul este în desfăşurare, astfel că în luna ianuarie 2017 se va organiza o expoziţie de fotografie cu lucrările realizate de pasionaţii de fotografie.

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” din judeţul Botoşani, având ca parteneri Clubul Fotografilor FOCUS Botoşani, Clubul Fotografilor Iaşi, ce îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, şi Revista „Satul”, a organizat timp de patru zile Tabăra Foto Ipotești „Căutându-l pe Eminescu”. Aceasta s-a adresat pasionaţilor de fotografie din judeţele Botoşani, Iaşi, Braşov şi Prahova, şi s-a bucurat de participarea artistului fotograf Andrei Baciu, în calitate de invitat special. În prima zi, joi, 14 iulie 2016, participanţii au ieşit într-o tură foto pentru a surprinde apusul cu aparatul de fotografiat. Seara s-a încheiat cu o cină la Popasul „Cucorăni”, cunoscut pentru reţetele delicioase şi mai ales pentru ospitalitatea gazdelor.

Fotografia bună este cea care te face să simţi”

Sesiunea foto la răsărit de vineri, 15 iulie 2016 (ora 5:00), a fost urmată de deschiderea oficială a taberei. Relu Oneaga, de la Memorialul Ipoteşti, organizatorul evenimentului, a salutat prezenţa fotografilor veniţi din mai multe zone ale ţării, iar apoi Radu Căjvăneanu a prezentat CENTRUL EUROPE DIRECT Botoşani, ce face parte din reţeaua celor 31 de centre EUROPE DIRECT din România şi din cele 350 de centre din Uniunea Europeană, finanţate de Comunitatea Europeană prin intermediul Comisiei Comunităţilor Europene şi al Reprezentanţei CE în România. În continuare, a avut loc workshop-ul pe tema „O viziune asupra Fotografiei” – (1) elemente fotografice generale: definiții; puterea metaforică a Fotografiei; câte ceva despre reguli; genurile fotografice; clișeul; umorul”, susţinut de fotograful Andrei Baciu. „Fotografia digitală a luat amploare în mediul online şi de aceea este important să ştim câteva noţiuni importante. Pentru a realiza o fotografie este important să alegi un subiect, să-ţi placă să fotografiezi, să te bucuri şi să consideri un privilegiu că poţi să fotografiezi. Ne dorim să-l găsim pe Eminescu în cadrul acestei tabere, prin urmele pe care le-a lăsat. Fotografia bună este cea care te face să simţi, trecând de la vizibil la supravizibil”, a declarat reprezentanţilor presei botoşănene Andrei Baciu. În aceeaşi zi, participanţii au fotografiat Lacul cu nuferi din comuna Mihai Eminescu, dar şi alte subiecte aflate pe traseu.

Periplu pe urmele lui Eminescu

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 iulie 2016, programul a cuprins un itinerariu pe urmele lui Mihai Eminescu în comuna ce îi poartă numele. Ghidaţi de profesorul Sergiu Manolache, cel care a tipărit monografia comunei Mihai Eminescu, s-au vizitat următoarele locaşuri de închinăciune: biserica din Cucorăni, biserica din lemn monument istoric din Cerviceşti, şi Capela familiei boiereşti Callimachi, resfinţită după ample lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare în luna octombrie a anului 2012. Prezentarea Capelei Callimachi a fost realizată de prof. Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. „În cadrul peripului nostru, am vizitat atât bisericile din comuna Mihai Eminescu, cât şi locurile ce ţin de copilăria marelui poet naţional născut la Ipoteşti. Am parcurs acest traseu pentru ca, prin intermediul fotografiilor ce vor fi cuprinse într-un album, cei ce vor ajunge la Ipoteşti să poată merge în locurile unde a copilărit marele poet. În acelaşi timp, vom organiza şi o expoziţie de fotografie din turele foto ale taberei”, a precizat Relu Oneaga, de la Memorialul Ipoteşti.

Fiecare declanşare trebuie să fie o experienţă pentru fotograf”

Ultimul atelier al fotografului Andrei Baciu s-a desfăşurat în după-amiaza zilei de sâmbătă (tehnici de postprocesare: contrast, culoare, prelucrare globală, prelucrare zonală – metode multiple; layere; măști; Nik Viveza; conversie alb-negru – metode multiple; Nik Silver Efex Pro 2; idee directoare: mesajul își produce tehnica/tehnicile, nu invers; previzualizarea), urmând ca la ora 22:00 participanţii să realizeze fotografii nocturne la Lacul cu nuferi. “Fiecare declanşare trebuie să fie o experienţă pentru fotograf. Este importantă experimentarea a cel puţin 10.000 de ore pentru a te putea numi <<fotograf>>, iar apăsarea pe declanşator ar trebui să aibă un obiectiv foarte bine stabilit. Fii tu însuţi un fotograf interesant şi consistent! Fotografia trebuie să exprime o idee, ea fiind limbajul fundamental în comunicare. Este important să contempli în fotografie”, a dezvăluit Andrei Baciu participanţilor la atelier. În ultima zi, au fost vizitate cele două biserici şi muzeele din incinta Memorialului Ipoteşti, iar apoi Cotinel Munteanu, muzeograf-şef în cadrul Memorialului Ipoteşti a vorbit despre familia poetului Mihai Eminescu şi despre patrimoniul aflat în cadrul Memorialului Ipoteşti. De asemenea, la propunearea membrilor Clubului Fotografilor Iași, Andrei Baciu a făcut referire la expoziţia de fotografie „La Bunica”, aflată în Sala de expoziţii temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipoteşti până în luna august 2016.

Am întâlnit fotografi deosebiţi în această tabără”

Pentru participanţii la tabără, cele patru zile petrecute la Ipoteşti au fost deosebite, întrucât au reuşit să pătrundă în lumea lui Eminescu. „Am pornit pe urmele existenţiale ale poetului Mihai Eminescu. Pentru noi a fost o provocare, încercând să retrăim momentele prin care a trecut poetul în copilărie şi în adolescenţă. Turele foto au fost intense, încărcate de activivităţi şi informaţii, mai ales pentru noi cei care încercăm să învăţăm câte ceva din tainele fotografiei. Memorialul Ipoteşti este un loc de inspiraţie, întrucât acesta aminteşte de trăirile poetului Mihai Eminescu în această zonă. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui pelerinaj deosebit. Am rămas impresionaţi de valoarea istorică a bisericilor din comuna Mihai Eminescu şi de faptul că acestea au rezistat în timp. Ne dorim să revenim cât de curând pe meleagurile botoşănene, pentru a surprinde cadre noi în locaşurile de închinăciune”, a spus Nicu Apostu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi. „Tabăra a fost foarte frumoasă, fiind o combinare între atelierul lui Andrei Baciu și ieșirile la fotografiat, ce ne pasionează şi ne plac foarte mult. Am mers pe urmele lui Eminescu, însă îmi doresc să revin de câteva ori pentru că sunt convinsă că mai sunt locuri interesante ce merită fotografiate”, a spus Larisa Maxim, membră a Clubului Fotografilor Iaşi. „Prezenţa mea în tabără se datorează faptului că îl cunosc pe Andrei Baciu, care colaborează cu revista „Satul”, unde are o rubrică permanentă intitulată „Mărturisiri”. Satul Ipoteşti este foarte frumos. Am avut ocazia să fac fotografii la apus. Fiind pe dealuri, la un moment dat am auzit bătăile de toacă de la o mănăstire aflată în apropiere. Voi transmite cititorilor câteva din informaţiile pe care Andrei ni le-a împărtăşit aici. De asemenea, voi ţine legătura cu participanţii din tabără pentru a selecta fotografii, pe care să le public mai apoi în următorul număr. Am întâlnit fotografi deosebiţi în această tabără, oameni cu simţul umorului. Sunt sigură că sunt şi foarte talentaţi în fotografiile pe care le realizează”, s-a exprimat Ana Negru, coordonatorul revistei „Satul”.

Recunoştinţă pentru implicare în organizare

Clubul Fotografilor Iaşi mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a Taberei „Căutându-l pe Eminescu”. Aici amintim următoarele persoane: Relu Oneaga, artistul fotograf Andrei Baciu, profesorul Sergiu Manolache, directorul Teatrului din Botoşani, Traian Apetrei, muzeograful-şef Cotinel Munteanu, Radu Căjvăneanu, pr. Constantin-Claudiu Oniciuc de la Parohia Cerviceşti, muzeograful-şef Cotinel Munteanu, Corneliu Nistor de la Compartimentul turistic al Memorialului Ipoteşti. Menţionăm că din Clubul Fotografilor Iaşi au participat la tabără următorii membri: Florin Aioanei, Nicu Apostu, Constantin Ciofu, Mirela Grosu, Khaled Matar, Larisa Maxim, Alexandru Pohaţă, Ionuţ Rebegea şi Radu Stoica. De asemenea, alături de noi s-a aflat şi George Pânzaru, referent în cadrul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Mulţumim colegilor fotografi din Botoşani, Prahova, Ploieşti şi Iaşi pentru frumoasa colaborare! (Un material realizat de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)

Search